Știai că:
Alergia este o reacție anormală, mediată imunologic care apare, de obicei, la substanțe straine corpului care în mod normal sunt tolerate de majoritatea indivizilor.
Alergia este o boală sistemică, asta înseamnă că se poate manifesta la nivelul oricărui organ, aparat sau sistem.
Scurt istoric
Bolile alergice sunt cunoscute de secole, prima alergie descrisă fiind cea a faraonului egiptean Menes, care conform scrierilor hieroglifice, a decedat în urma unei înțepături de viespe.
În ultimele cinci decenii, bolile alergice au crescut foarte mult în prevalență.
Factorii de risc in dezvoltarea alergiilor sunt genetici și de mediu. Există câțiva factori de mediu care sunt strâns legați de creșterea prevalenței alergiilor: gaze poluante (SO2, NOx, O3), fumul de țigară, particulele de eșapament diesel.
Chiar și condițiile atmosferice pot influența dezvoltarea sau manifestarea alergiilor!
Alergii
Alergia "tipică", IgE mediată, se manifestă în principal la nivel cutanat, al mucoaselor și al tractelor: respirator și digestiv, dar poate să ajungă și la anafilaxie. În funcție de alergen și de organismul sensibilizat, există tratament care duce la vindecarea acestora.
Foarte frecvent este utlizat temenul de atopie, care semnifică predispoziția genetică de a dezvolta anticorpi IgE specifici față de anumite substanțe din mediu.
Cu cât este diagnositicată și tratată alergia la o vârstă mai mică, cu atât are copilul șanse mai mari de vindecare.
Mecanisme de reacție
Hipersensibilitatea poate să fie de mai multe feluri, dând reacții imediate sau întârziate, în funcție de organism, de calea prin care vin în cotanct cu alergenul și de proprietățile substanței alergizante. Fiind o boală sistemică, alergia se poate manifesta la nivelul oricăror organe sau sisteme. Astfel ea poate afecta:
1. Pielea: producând dermatită/eczeme, urticarie sau angioedem, reacții granulomatoase;
2. Mucoasele: gingivo-stomatite, vulvo-vaginite;
3. Cardio-vascular: anafilaxie, vasculite;
4. Respirator și ORL: rinite, faringite, laringite, edem laringian, otite, astm, pneumonite de hipersensibilitate;
5. Ocular: conjunctivite, keratoconjunctivite, blefarite;
6. Musculo-scheletal: artralgii;
7. Gastro-intestinal: greață, gastrită, enterite, enterocolite.
8. SNC: febră, neuropatii, mielite;
9. Renal: nefrite;
10. Hematologic: agranulocitoză, trombocitopenie, anemie hemolitică.
Reacții
1. Reacția imediată: este mediată de imunoglobulina tip E și apare de regulă în câteva minute de la contactul cu alergenul împotriva căruia este îndreptată imunoglobulina E și este cauza simptomelor apărute în rinita alergică, în astm sau anafilaxie. Consecutiv se produce o reacție secundară inflamatorie, care se poate menține o perioaăa mai lungă.
2. Citotoxice: afectează în special celulele sangvine.
Reacțiile produse prin complexe imune circulante sunt frecvent datorate medicamentelor, manifestăriile fiind la distanță în timp față de expunerea la alergen. Pot produce febră, dureri și/sau inflamații articulare, erupții cutanate și alte manifestări.
"De stimulare": care produc rezistență la insulină, unele tipuri de urticarie cronică, ș.a.m.d.
În cursul dezvoltării reacțiilor de hipersensibilitate se produce inflamația locală sau sistemică, cu apariția de semne și simptome.
La dezvoltarea unei boli pot să concure mai multe tipuri de mecanisme de hipersensibilitate
3. Reacția de hipersensibilitate produsă prin complexe imune, cu activare de complement este reacția prin care se produc boala serului sau lupusul eritematos sistemic.
4. Hipersensibilitate întârziată: sunt în principal cutanate dar și mucoase. Substanțele alergizante sunt cele care vin în contact cu pielea sau mucoasele. Cel mai frecvent incriminate sunt metalele neprețioase (nichel, crom, cobalt), dar și cosmetice (parfumuri, conservanți), aditivi de cauciuc, substanțe antiseptice, produse stomatologice și medicamente (antibiotice, anestezice). Acesta este mecanismul prin care se produce dermatită de contact.
Tu știi la ce ești alergic și ce tratament să iei?
Pentru o diagnosticare și un tratament corect!